Meniu

O furnică poetă

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Reclama