Meniu

Cloşca bunicuţei

Bunica are o cloşcă cu zece puişori. Mi-ar place să mă joc cu aceşti puişori, dar cloşca nu-mi permite. Când mă apropii îşi umflă penele, cârâie supărată şi sunt convinsă că dacă aş încerca să-i "fur" vreun odor - ar sări asupra mea. Doar bunica are voie să-i ia odraslele, să şi le pună-n poală, să le mângâie cu mâna. Cloşca mârâie încet "clonc-clonc", adică... "fii atentă", dar nu se supără. Cloşca bunicuţei e o mamă foarte grijulie. Ziua-ntreagă aleargă, scormoneşte, caută ceva gustos pentru odoraşele sale.

În fiecare dimineaţă bunica le dă păsat muiat în lapte şi cozi de ceapă tăiate mărunt.

- Pentru ca să crească sănătoşi, zice ea.

Nici o pasăre din curte nu îndrăzneşte să stea pe aproape când puişorii mănâncă. Toate ştiu că mama-cloşcă e în stare să scoată ochii oricui doar pentru un fir de păsat. Bunica povesteşte că o cloşcă mai grijulie, mai gospodină nu a avut vreodată.

Când vine seara cloşca se apropie de cuptoraş, acolo unde de obicei bunica pregăteşte

cina. O apucă cu clonţul de fustă şi bunicuţa ştie - e vremea să deschidă uşa de la poieţică. Puişorii vor la culcare.

- Acuşi, acuşi, zice bunicuţa. Vin imediat! Să-mi răstorn mămăliguţa!

Cloşca aşteaptă cuminte.

- Cloncăi, cloncăi, o dezmiardă bunicuţa, apoi strigă: la poiată! La poiată! Fuguliţa la poiată! Hai la mama! Hai la mama! La poiată!

Cloşca cu cei zece puişori merge cuminte în urma bunicii. Şi acest lucru se repetă seară de seară.

Într-o după-amiază, eu şi bunica am plecat la nişte rude din sat. Aveam să ne întoarcem târziu.

- Ioane! l-a strigat bunica pe bunicul. Să nu uiţi să deschizi uşa la poieţică! Ca să poată intra cloşca! Ai înţeles, Ioane?!

- Am înţeles... mormăi bunicul somnoros, căci mai toată ziua dormea. Cum să uit? De ce să uit? Plecaţi... Nu se întâmplă nimic cu deşteapta voastră de cloşcă...

Când ne-am întors, pe la miezul nopţii - cloşca nicăieri. Bunicul adormise înaintea găinilor. Sărmana bunică. Nu o mai văzusem atât de necăjită.

Ore-n şir am căutat cloşca. Prin ogradă, pe drum, pe sub garduri, peste tot. Degeaba.

- Din pricina ghiujului de moşneag mi s-a prăpădit bunătate de cloşcă, se tot văita bunica. Că amarnic e somnoros. Toată viaţa atât a ştiut - să stea tolănit. Eh... Dacă nu o găsesc îl fac pe el cloşcă. Doamne, Doamne... Cloşca mamei, gospodina mamei... O vor mânca dihorii în noaptea asta...

Într-un târziu ne-am lăsat păgubaşe. Ne-am dus la culcare. Am intrat în cămăruţă, ne-am dezbrăcat, ne-am făcut semnul crucii şi eram gata să ne urcăm în pat. Deodată am auzit nişte sunete ciudate.

- Ce se întâmplă? am întrebat eu speriată.

Bunica a ridicat un pic cuvertura. Am zărit căpşorul cloştii.

- Clonc-clonc! ne-a salutat ea bucuroasă.

- Vai de mine! a plesnit bunica din palme. Ca să vezi unde s-a ascuns! Nu m-a găsit lângă cuptoraş, nu a găsit uşiţa deschisă şi ce i-o fi dat în gând? Ia să-şi ducă ea puişorii la mine în cămară. Gospodina mamei, pasăre deşteaptă! Oare cum or fi urcat scările ăştia mici? Zău, nu pricep...

Încă mult timp bunica a mângâiat cloşca apoi s-a culcat alături de mine şi a adormit.

Dimineaţa, pe la revărsatul zorilor, cloşca şi cei zece puişori stăteau cuminţi lângă uşă.

- Clonc, clonc, clonc, clonc, nu faceţi zarvă! îşi povăţuia ea odraslele. Nu mai e mult... Se trezeşte bunicuţa... Încă un pic. Mai lăsaţi-o să doarmă...

Reclama